Biotowns
Biotowns
Biotowns
Romanian Magyar English
Biotowns

TIMISOARA - Amplasamentele vizate pentru studiul de specialitate

În cadrul Proiectului  „Biodiversitatea şi protecţia naturii – o abordare responsabilă a problemelor de mediu a două oraşe înfrăţite”, acronim BIOTOWNS,  cod proiect HURO/0901/128/1.3.4.,  derulat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră  Ungaria – România 2007-2013, se prevede realizarea unui Studiu de  evaluare a  situaţiei existente a biotopurilor urbane din Municipiul Timişoara, cu focusare pe  parcurile şi zonele verzi ale municipiului Timişoara, zona perdelei forestiere de protecţie şi Pădurea Verde din Timişoara, atât din punct de vedere al florei cât şi a faunei existente şi elaborarea unui plan strategic privind conservarea şi protejarea biodiversităţii existente şi creării premiselor pentru dezvoltarea acesteia în condiţii cât mai apropiate faţă de cel natural. Documentul strategic va face recomandări privind extinderile viitoare ale perdelei forestiere de protecţie, ameliorarea  situaţiei existente, recomandări pentru reechilibrarea ecologică a acestor obiective, protejarea florei şi faunei, propuneri pentru structura şi compoziţia  ierboasă, arbustivă şi arboricolă a perdelelor de protecţie, modalităţi de stimulare şi protejare a lumii vii din aceste habitate, luând în considerare principiile dezvoltării durabile.

Perimetrul în care se va desfăşura studiul de evaluare vizează amplasamente din municipiul Timişoara, după cum urmează:
1.                  Parcul Botanic;
2.                  Parcul Catedralei;
3.                  Parcul Pădurice Giroc;
4.                  Parcul Civic;
5.                  Parcul Poporului;
6.                  Pădurea Verde, inclusiv perimetrul Grădinii Zoologice şi amplasamentul situat în vecinătatea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Timişoara;
7.                  Perdeaua Forestieră de protecţie a Municipiului Timişoara;
8.                  Malurile Canalului Bega, inclusiv Canalul Bega;
9.                  Zona Dâmboviţa – balta Lacului;
10.                Strada Cometei – Canal Behela;



1.               
   Parcul Botanic







Situat în apropierea centrului oraşului şi fiind delimitat de străzile Gheorghe Dima, Alexandru Ioan Cuza şi Pictor Ion Zaicu, Grădina Botanică are o suprafaţă de aprox. 84.000 mp, dintre care 74.500 acoperiţi de gazon şi arbori şi 7.500 mp de alei.
Zona în care este situată Grădina Botanică, imediat în exteriorul Cetăţii şi până la calea ferată recent construită, apare ca un teren acoperit cu vegetaţie lemnoasă. In harta oraşului din 1936, zona figurează ca parc existent cu o serie de alei, cu alura pe care o au şi astăzi.

Proiectul a fost încredinţat d-nei arh. Silvia Grumeza, care după o documentare prealabilă la Grădina Botanică din Bucureşti, elaborează un proiect. Grădina este concepută pentru a îndeplini funcţii multiple: ştiinţifică, didactică, educativă şi recreativă. Dispunerea şi extinderea sectoarelor sugerează că funcţiile didactice şi ştiinţifice erau preponderente.
Proiectul prevede intrarea principală din str. Gheorghe Dima, ea se continuă cu un parter de plante decorative ierboase asa cum este realizat şi astăzi. În stânga intrării a fost dispus sectorul de plante ornamentale ce includea şi complexul de sere şi sediul administrativ.
În 1986, consiliul ştiinţific al grădinii a considerat că aceasta trebuie să îndeplinească în continuare funcţiile multiple care au stat la baza proiectului iniţial: funcţia de instruire în domeniul cunoaşterii plantelor şi educaţie pentru ocrotirea lor, funcţia ştiinţifică, ca depozitară de resurse genetice, de provenienţă autohtonă şi străină şi nu în ultimul rând funcţia recreativă.
Proiectul prevedea următoarele secţiuni: Sectorul Flora ornamentală (1,60 ha) cu subsectorul Colecţia de Trandafiri; Sectorul Flora şi Vegetaţia României (2,40 ha), cu subsectorul Flora Banatului (0,75 ha); Sectorul Flora regiunii mediteraneene (0,60 ha); Sectorul Flora Americii (1,80 ha); Flora Asiei (1,00 ha) cu subsectorul Grădina Japoneză; Sectorul Sistem evolutiv al plantelor (0,70 ha); Sectorul Flora medicinala (0,25 ha) şi Sectorul Flora tropicală (sere) (0,10 ha).
In primul an de existenţă au fost plantaţi în grădina 407 taxoni (specii, subspecii, varietăţi) proveniţi din pepiniera Intreprinderii Horticole Timişoara, grădinile botanice din Bucureşti şi Craiova, Parcul Dendrologic Bazoş, Facultatea de Agronomie Timişoara, Liceul Silvic Timişoara, din flora spontană din Cheile Caraşului şi Munţii Retezat, din donaţii particulare. Speciile au fost etichetate pe teren.
Grădina Botanică din Timişoara s-a deschis pentru vizitatori la data de 29 iunie 1986. In următoarea perioadă, aceasta s-a bucurat de un interes remarcabil din partea publicului, de peste 62.000 persoane.
In anii 1987-1989, s-au finalizat obiectivele prevăzute în proiect: grădina japoneză, grădina romană şi zidul ornamental din sectorul de flora americană. La sfârşitul acestei perioade zestrea biologică a grădinii a ajuns la 1360 taxoni (din care 1040 plantaţi definitiv, 320 plantaţi în pepinieră).
Conform HCL nr. 493/18.12.2007 privind „Lista cu denumirile unor parcuri, scuaruri şi locuri de joacă pentru copii, din Municipiul Timişoara” Parcul Botanic a fost denumit Grădină Botanică.









2.                  Parcul Catedralei







Este situat în spatele catedralei metropolitane, între canalul Bega, Bulevardul Regele Ferdinand, Catedrala si Bulevardul 16 Decembrie 1989, având o suprafaţă totală de aprox. 45.400 mp, din care 38.000 mp gazon şi arbori, iar 2.900 mp de alei.
Terenul pe care se întinde parcul era până la sfârşitul secolului al XVIII-lea o zonă mlăştinoasă, cuprinsă între braţele de divagare ale Begăi din sudul cetăţii Timişoara.
Prima amenajare propriu-zisă, bazată pe competenţă şi gândire peisagistică a început în 1967 cu aportul arhitectului Iojică. Concomitent cu proiectul de reamenajare a parcului Alpinet, pe stânga Begăi, s-a amenajat şi malul drept corespunzător, respectiv faleza parcului Catedralei, pentru a exista o unitate de gândire. Atunci s-a reprofilat digul, s-au executat promenada dalată de pe faleză, treptele, fântânile arteziene, iluminatul şi primele plantări, realizându-se un ansamblu armonios şi complementar pe cele două maluri.
Cele mai în vârstă, peste 100 de ani, le înregistrează exemplarele de platani ce au mai ramas din vechile aliniamente. Iniţial mult mai mulţi, ei au fost afectaţi în repetate rânduri de furtună, rupându-li-se vârfurile sau chiar întreaga coroană datorită izolării lor, în aliniamente, nefiind protejaţi de un masiv bine închis, restul vegetaţiei lemnoase având înalţimi mult mai mici.
Parcul Catedralei se încadrează într-un stil natural pe cea mai mare parte a sa, preluând doar pe alocuri elemente ale stilului regulat. Arborii prezenţi sunt în majoritate foioşi (595), restul fiind răşinoşi (244).
Faleza Canalului Bega prin liniaritatea promenadei, prin incintele zidite ce mărginesc micile bazine cu joc de apă şi prin aliniamentele de magnolii de pe malul apei, imprimă acestei zone un caracter regulat. El este însă estompat de vegetaţia ce inundă taluzul digului, variată şi neregulată, parcul având astfel mai mult un stil mixt.
In restul parcului singurele accente ale stilului regulat sunt aliniamentele de tisă, cele de castan şi respectiv de salcâm. Acestea sunt însă asimilate de restul vegetaţiei din jur, cu care se armonizează.
Un element distinct al gândirii peisagistice din zona falezei este introducerea aliniamentului de Magnolia kobus pe malul apei. Prin înflorirea timpurie şi abundentă, apoi prin vigoarea frunzişului, introducerea speciei este o reuşită.






.

3.                  Parcul Pădurice Giroc








Parcul Lidia (Pădurice Giroc) este situat la intersecţia străzilor Mareşal C-tin Prezan, Versului, Uranus, Aleea Sănătăţii şi Aleea Cristalului , având o suprafaţă de aprox. 90.300 mp, din care 84.500 reprezintă gazon şi arbori, iar 4.550 mp alei.
În 1929, fosta pepinieră mică a oraşului de pe actualul Bulevard Vasile Pârvan se muta pe o suprafaţă de 11 ha în Calea Girocului.
După 1950, o parte a acestei pepiniere este defrişată de vegetaţia sălbăticită şi se reamenajează pepiniera dendrologică. Ea pierde din pondere în 1961 când se obţine suprafaţa de pe aleea CFR, prin donaţie, unde se mută producţia floricolă a secţiei de horticultură a oraşului, la ora actuală rămânând cu o suprafaţă de 5,25 ha. Totuşi producţia de material dendrologic continuă, lărgindu-se şi gama speciilor cu valoare ornamentală deosebită.
Activitatea continuă până în 1973, când pepiniera se mută în Ciarda Roşie, pe o suprafaţă de 25 ha. Fosta pepinieră este abandonată, materialul dendrologic neutilizat creşte, întreaga suprafaţă se împădureşte iar zona primeşte numele de „Pădurice”.
Construirea blocurilor de pe Calea Girocului, apoi cartierul de blocuri din zona Soarelui, duc la folosirea acestui teren ca refugiu de recreere, ca o oaza de verdeaţă între cartierele de blocuri.
Amenajarea, în structura actuală se face definitiv abia în 1999, când se conturează aleile, o parte din ele pe vechile drumuri de acces ale fostei pepiniere, se defrişează masiv subarboretul, se nivelează şi se gazonează întreaga suprafaţă, se amplasează bănci şi se introduc buchete de răşinoase. Răşinoasele sunt reprezentate de 66 de exemplare, dominante fiind foioasele – 1634 exemplare.
Funcţiile sale principale sunt:
- funcţia recreativă;
- funcţia de tranzit;
- funcţia de joacă pentru copii.
În anul 2008 s-a înfiinţat o colecţie de soiuri de trandafiri – plantaţie mamă – de unde se recoltează muguri altoi.






4.                  Parcul Civic







Parcul Cetăţii este situat la limita fostei cetăţi a Timişoarei, în spatele Hotelului „Continental”, fiind delimitat de Str. Carol Telbisz, Bd. I.C. Brătianu, Bd. Revoluţiei din 1989, şi Bd. Mihai Eminescu şi are o suprafaţă de aprox. 76.000 mp, din care 67.500 mp gazon şi arbori, 5.000 mp alei, iar restul, alte suprafeţe.
Aproape întreaga suprafaţă a parcului a fost incinta uneia din cele mai mari cazarme militare din Europa, situată în vecinătatea cetăţii Timişoarei. Ea a dăinuit ca atare până după cel de-al doilea război mondial.
Dezafectarea şi dărâmarea cazarmei, rămasă nefiresc în centrul unui oraş deja modern, a început prin 1956, fiind bine ancorată în peisajul urban, pe locul actualului hotel Continental, coborând mult spre muzeu.
În intervalul 1968–1971 s-a construit hotelul Continental, clădirea cea mai înaltă a Timişoarei. În acelaşi interval, s-a construit bulevardul ce traversează parcul, realizând o fluenţă firească a circulaţiei în centrul oraşului. După 1971, s-a plantat masiv, cu materialul existent în pepiniere, în special arbori, fără o gândire conturată. Se stabilea o soluţie provizorie, în aşteptarea unor zile mai promiţătoare.
Provizoratul a devenit permanenţă, vegetaţia s-a înălţat şi a instaurat viguros o nouă funcţiune a acestei zone, cea recreativă. Această oază verde în centrul oraşului, în imediata apropiere a zonei strict minerale din fosta cetate, defineşte astăzi personalitatea urbanistică a oraşului şi a intrat în subconştientul ambiental al locuitorilor. Proporţia între speciile de răşinoase şi cele de foioase din Parcul Cetăţii este de 1/6, predominând arborii indigeni, în detrimentul celor exotici.
Două funcţiuni pot fi identificate în acest parc:
- funcţiunea principală de tranzit;
- funcţiunea secundară de recreere.






5.                  Parcul Poporului







Situat în Cartierul fabric, între străzile J. H. Pestalozzi, Splaiul Nistrului, Str. Episcop I. Lonovici şi Bd. 3 August 1919, Parcul Coronini (Poporului) are o suprafaţă de 45.100 mp, dintre care 37.400 mp reprezintă gazon şi arbori, iar 5.300 mp sunt alei, restul fiind alte suprafeţe.
În jurul anului 1852, guvernatorul Timişoarei, Coronini Cromberg a dispus plantarea de arbori şi realizarea într-o primă formă a parcului ce făcea legătura cu cartierul Fabric, în prezent Parcul Coronini (Poporului). Denumirea sa de-a lungul timpului a fost: Parcul Coronin, Stadt Parc, Regina Maria, Poporului, Tineretului.
Structura parcului cam din aceeaşi perioadă este prezentată de Rică Marcus în „Parcuri şi grădini din România”, apărută în 1958. Braţul vechi al Begăi, la limita sudică se menţine, cu un podeţ care exista şi în 1852. La limita estică, apare cinematograful Parc. Vechiul restaurant şi chioşcul pentru fanfara militară lipsesc. Reţeaua de alei este total diferită de cea din 1952 şi de cea de astăzi. În ceea ce priveşte speciile de arbori exitente, putem menţiona preponderenţa foioaselor (532) faţă de răşinoase (106).
In cadrul parcului se identifică următoarele funcţiuni:
- funcţiunea de tranzit, determinată de prezenţa a trei instituţii mari pe Bulevardul Pestalozzi care trebuie să traverseze parcul pentru a accede la transportul în comun;
- funcţiunea recreativă, care satisface nevoile unui întreg cartier, respectiv zona Pieţei Traian;
- funcţiunea sportivă, practicată la limita sudică, prin amenajarea miniterenului de fotbal, mese de ping-pong.
În anul 2009 s-au demarat lucrările de reamenajare a aleilor, restaurare a gardului, amenajarea unui sistem de irigare modern. De asemenea s-a continuat gardul pe Bulevardul Vasile Pârvan şi pe strada Pestalozzi. A fost inaugurat şi dat în folosinţă în acest an (2011).








6.                  Pădurea Verde, inclusiv perimetrul Grădinii Zoologice şi amplasamentul situat în vecinătatea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Timişoara







Situată în nord - estul Timişoarei, este un masiv forestier cu suprafaţă de cca 724 ha, amenajată sistematic în careuri de 15 ha, aparţine oraşului, dar nu este amenajată corespunzător pentru a fi considerată pădure - parc. În proximitatea zonei industriale sunt amenajate Grupul Şcolar Silvic, monumentul Rezistenţei anticomuniste din Banat, Muzeul Satului şi Grădina Zoologică.
Funcţia prioritară a Pădurii Verzi este cea ecologică, de echilibrare climatică a zonei. Excluderea tăierilor principale timp de aproape 40 de ani a dus la înaintarea în vârstă a arboretelor, la o creştere a volumului coroanelor şi, implicit, la o creştere a efectului ecologic.
Din datele cartografice din perioada 1723-1725 şi 1776 rezultă că exista pădure în zona unde este situată Pădurea Verde. Suprafaţa de pădure din acea vreme era mult mai mare, întinzându-se peste comuna Dumbrăviţa.
În secolul al XIX-lea o mare parte a acestei păduri este defrişată, se înfiinţează comuna Dumbrăviţa.
Actuala Pădure Verde are caracter artificial. Prima amenajare a avut loc în anul 1860 de către Serviciul Silvic Maghiar, urmată de alte două amenajări în 1894 şi 1908. În anul 1947 este amenajată de Direcţia Silvică Arad şi inclusă în Ocolul Silvic Timişoara, ocol de vânătoare.
Pădurea este străbătută pe o lungime de 2,6 km de pârâul Behela (afluent al Canalului Bega), care alimentează, înainte de a intra în pădure, lacul de la Dumbrăviţa, loc de agrement pentru turişti şi pescari.
Speciile lemnoase care cresc în Pădurea Verde sunt foioasele ca: cerul (Quercus cerris), frasinul (Fraxinus excelsior), jugastrul (Acer campestre), cornul (Cornus mas), arţarul tătăresc (Acer tataricum), stejarul pedunculat (Quercus robur), paltinul de câmp (Acer platanoides), ulmul de câmp (Ulmus campestris). Specia predominantă este Quercus sp. (stejarul) în proporţie de 69 %, urmată de Fraxinus excelsior (frasinul) - 10 %.
5 % din arborii existenţi au vârsta cuprinsă între 101 şi 120 de ani, 21 % între 81 şi 100 de ani, predominând arborii cu vârsta cuprinsă între 61 şi 80 de ani în proporţie de 41%.
In funcţie de importanţa unităţii în cadrul sisteului recreativ al Timişoarei, ea reprezentând elementul de primă importanţă recreativă a oraşului, cu funcţionalitate multiplă şi vizată la o încărcare foarte mare cu vizitatori, se propune amplasarea în interiorul ei a unor obiective recreative deosebite. Aceste propuneri sunt concordante atât cu propunerile din vechiul amenajament (1978) cât şi cu cele prevăzute în “Studiul privind zona de agrement Pădurea Verde Timişoara”, întocmit de IPROTIM în 1972.







7.                  Perdeaua Forestieră de protecţie a Municipiului Timişoara







Arboretele naturale ocupă suprafeţe restrânse, alegerea speciilor într-un teren gol, unde nu există în apropiere păduri care să ofere nişte indicii, s-a făcut ţinând cont de două criterii: caracteristicile solului şi funcţionalitatea. Dintre speciile importante verificate în vestul ţării în condiţiile similare de sol se impune în special stejarul (Quercus borealis, Quercus robur) care a fost ales pentru a constitui scheletul acestei benzi de protecţie în proporţie de 33%.
Perdeaua forestieră are funcţia de protejare dar şi recreativă, apropierea de o zonă intens populată arată că va funcţiona în viitor ca o pădure parc ceea ce a impus prezenţa unei game cât mai variate de specii: Acer pseudoplatanus, Tilia tomentosa, Pinus strobus, Fraxinus excelsior, îmbogăţind structura generală şi aducând o diversitate de forme şi culori..
Luând în considerare caracteristicile perdelei de protecţie, realizarea acesteia s-a făcut în trepte din direcţia vântului dominant, prin plantarea la limita nordică a arbuştilor care asigură impenetrabilitatea prin efectul de ricoşeu al vântului.
Perdelele forestiere de protecţie sunt formaţiuni cu vegetaţie forestieră înfiinţate prin plantare cu lungimi diferite şi lăţimi relativ înguste, amplasate la o anumită distanţă faţă de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători. În ultimii 17 ani o mare parte din perdelele existente au suferit agresiuni importante care au determinat diminuarea semnificativă sau chiar anularea efectului de protecţie specific al acestora.
Perdelele forestiere de protecţie constituie o resursă naturală importantă care întreţinute aduc beneficii nouă şi generaţiilor următoare. Prin procesul de fotosinteză perdelele au o contribuţie importantă în regenerarea rezervei de oxigen la nivel local. Un ha de pădure produce anual aproximativ 30 tone oxigen, din care consumă în procesul de respiraţie a arborilor cca. 13 tone.
În zonele de câmpie cu suprafeţe reduse de pădure, perdelele de protecţie au o influenţă deosebit de favorabilă asupra mediului înconjurător, au rol de protecţie climatică. Acestea reduc viteza vântului pe o distanţă egală cu 5 până la 10 ori lăţimea lor. Astfel vântul suferă o reducere a vitezei şi unele modificări locale ale direcţiei, în special în apropierea solului şi a perdelei
Perdelele determină reţinerea şi repartizarea uniformă a zăpezii pe suprafaţa terenurilor, mărind astfel rezerva de apă a solului, îmbunătăţesc temperatura prin reducerea amplitudinilor zilnice şi combat efectul inundaţiilor prin scăderea nivelului apei freatice.
Perdelele forestiere de protecţie au rol depoluant. Referitor la fenomenul de poluare chimică se menţionează că un curent de aer poluat cu bioxid de sulf în concentraţie de 0,1 mg/m3 poate fi complet depoluat prin traversarea sa lentă peste un ha de pădure. Ele realizează şi o epurare microbiană în special perdelele care au în componenţa lor conifere.
Perdelele forestiere de protecţie au rol de recreere pentru populaţia limitrofă, oferă un mediu prielnic pentru dezvoltarea faunei, oferă condiţii de cuibărire păsărilor folositoare, creează un microclimat favorabil în timpul verilor cu temperaturi ridicate.
Perdelele forestiere de protecţie sunt surse de produse industriale şi alimentare (fructe, ciuperci, produse medicinale şi apicole), ameliorează condiţiile de viaţă, purifică aerul, îndulcesc clima, înfrumuseţează peisajul şi ameliorează regimul apelor.
Extinderea spaţiilor locative într-un oraş dinamic ca Timişoara, amplasarea oraşului în plină câmpie într-o zonă cu vânturi dominante din direcţia de NV, necesitatea de a proteja oraşul în ansamblu lui, a determinat realizarea unei perdele forestiere de protecţie. Având în vedere creşterea înceată a arborilor, timpul relativ mare pentru realizarea efectului de protecţie, 15-20 ani, lucrările de înfiinţare a perdelei de protecţie au început încă din anul 2001.







8.                  Malurile Canalului Bega, inclusiv Canalul Bega








MunicipiulTimişoara este traversat de Canalul Bega, principalele parcuri istorice ale oraşului fiind amplasate de-o parte şi de alta a râului. Având în vedere că malurile Canalului Bega necesită o amenajare unitară şi coerentă pe întreg cursul său, acestea urmează să fie modernizate prin programul „Bega Bulevard”.
Prin acest program, malurile Canalului Bega se vor amenaja în mod unitar de la Uzina de Apă până la Podul Modoş. De asemenea, în paralel se vor moderniza şi aliniamentele stradale.
Canalizarea râului Bega este fără îndoială primul element important în modificarea peisajului din împrejurimile vechii cetăţi a Timişoarei. Este mai mult ca cert că din acea perioadă datează cele câteva exemplare seculare de stejari ce s-au menţinut în Parcul Rozelor şi în Parcul Copiilor “Ion Creangă”, fie plantate, pentru a consolida digul, fie rămase din vechile păduri ce existau printre braţele răsfirate ale Begăi. Oricum, sunt singurele vestigii ale acelor vremuri.
Concepţia peisagistică pentru zona metropolitană Timişoara va consta în plantări de arbori cu creştere determinată în aliniamente, respectând principiul de amenajare utilizat în municipiu.







9.                  Zona Dâmboviţa – balta Lacului







Balta situată la intersecţia străzilor Lacului şi Paul Constantinescu, în suprafaţă de 3744 mp, este atestată în domeniul public al Municipiului Timişoara prin HG 849/2009.
Balta este alimentată permanent din pânza de apă freatică, adâncimea acesteia variind între 0,8 m – 3 m, în ultimii 40 de ani nu a secat niciodată. Nu comunică cu nicio apă curgătoare şi nu există o deversare a apei în alte canale de legătură.
Deşi respectiva baltă este încă viabilă, fiind populată cu floră şi faună specifică (sălcii, stufăriş, arbuşti, peşti, broaşte, etc. ), în prezent este folosită de către cetăţenii din zonele limitrofe drept rampă de depozitare a deşeurilor de toate tipurile, începând de la gunoiul menajer şi până la articole de uz casnic defecte, care în prezent se regăsesc pe fundul bălţii.
Prin grija serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara respectivul amplasament a fost salubrizat de câte ori s-a impus, dar în câteva zile deşeurile au apărut din nou, atât pe malurile bălţii, cât şi pe luciul de apă.








10.              Strada Cometei – Canal Behela







În cadrul proiectului, este propus pentru studiul biodiversităţii Canalul Behela, de-a lungul Străzii Cometei, pe tronsonul cuprins între Strada Bobâlna, Aleea Ghirodei şi Str. Rozelor.
Cursul de apă Behela izvorăşte din apropierea satului Bencecul de Sus, curge pe lângă comunele Giarmata si Dumbrăviţa pe direcţia N-E spre S-V apoi trece pe la marginea municipiului Timişoara vărsându-se în canalul Bega în aval de Uzina Hidroelectrică Timişoara.
Cursul are o lungime de 21,05 km, din care 17,35 km sunt regularizaţi. Acest pârâu, deşi în mod obişnuit are un debit redus de apă, curge printr-o depresiune destul de largă. La intrarea în Pădurea Verde depresiunea prezintă o denivelare destul de puternică faţă de terenul înconjurător, ajungând până la cca 6 m ; aici este şi mai îngustă. Mai departe, însă, devine mai lată şi mai puţin adâncă faţă de terenul din jur, netrecând de 2-3 m. În această depresiune este săpată albia propriu-zisă, care prezintă şi ea denivelări până la 1-5 m. După ploi torenţiale şi după topirea zăpezilor Behela îşi măreşte foarte mult debitul de apă , deseori se revarsă prin toată depresiunea descrisă, iar uneori depăşeşte chiar limitele ei. Vara pârâul seacă cu totul, în anii secetoşi chiar pe 1-2 luni. Din loc în loc, cursul Behelei se lărgeşte formând mici lacuri, iar la intrarea pârâului în pădure se găseşte o baltă mai mare, care nu seacă decât rar şi este acoperită cu vegetaţie acvatică. La ieşirea din pădure cursul pârâului este abătut azi pe un canal artificial. În afara depresiunii mari a Behelei, mai există în interiorul pădurii mai multe depresiuni mici, unele sub formă de vâlcele, altele închise.
Din păcate şi acest canal este folosit de unii cetăţeni ai municipiului nostru pentru depozitarea diferitelor deşeuri, mai ales în zonele Calea Ghirodei, în spatele Ştrandului Tineretului.






  11. Cimitirul Evreiesc - Cimitirul Săracilor



12.  Observatorul Astronomic Timişoara



13. Calea Ferată CFR



14. Complex blocuri Gheorghe Lazăr




15 Complex rezidenţial Dâmboviţa